Jador nu a uitat de unde a plecat, iar asta a dovedit-o în timpul unui concert susținut în Bacău. Aflat pe scenă, cântărețul a primit 1 leu pentru o dedicație, pe motiv că nu merită mai mult. Reacția fabuloasă a manelistului i-a uimit pe cei prezenți în locație.
Nu mai este un secret faptul că majoritatea maneliștilor sunt ”îngropați” în bani în timpul dedicațiilor de la spectacole sau evenimente, însă mai sunt și situații neprevăzute, ca cea de la concertul susținut de Jador. În timpul recitalului, manelistul a primit 1 leu pentru o dedicație. Reacția acestuia a reușit să surprindă publicul prezent, dar și internauții.
Bărbatul care i-a oferit bancnota a ținut să-și justifice gestul spunând că mai mult de 1 leu nu merită. În tot acest timp, întreaga scenă a fost filmată de un spectator, iar videoclipul a devenit viral pe TikTok: ”După muncă și răsplată. Mai mult de un leu nu meriți!”, a scris bărbatul pe TikTok.
Dacă majoritatea celor prezenți se așteptau ca Jador să se simtă ofensat și, eventual, să-i spună bărbatului că ”a greșit buzunarul”, manelistul a acceptat bancnota de 1 leu și chiar i-a închis gura spunându-i că sunt buni își va lua o pâine din acești bani. Până la urmă, tot bani sunt și aceștia.
”E bun și un leu. Ne luăm o pâine diseară. N-are nimic, sunt buni și aceștia. Ne luăm pâine. Sunt ai mei aceștia. Știi câți bani am făcut eu dintr-un leu? Câteva milioane de euro.”, a spus Jador la concert.
Duminică, 16 aprilie 2023, în prima zi de Paște, chiar înainte de a susține concertul din Bacău, Jador a ajuns de urgență la spital, acolo unde a fost conectat la perfuzii. Alături de el a fost și prietenul lui, Bodan Mocanu. Activ pe rețelele de socializare, Jador și-a informat fanii despre starea lui de sănătate și le-a transmis că este bine, mai ales după doza de vitamine administrată.
„Dragilor, sunt bine (…) Sunt bine, sunt forță. Mi-am făcut o doză de vitamine, totul e bine, stați liniștiți”, a spus Jador, pe Instagram.